carmenmol
Administrator
 Din: focsani
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 83
|
|
Povestea aceasta a fost postata pe caini.ro Am dorit sa cititi acesta poveste, pentru ca poate cineva dintre voi, cunoaste stapanul acestui cocker. Povestea o puteti citi la:
Am sa o reproduc si mai jos:
Vineri, am plecat impreuna cu sotul meu, spre Buhusi, jud. Bacau, la socrii. La iesirea din Bacau, exact in dreptul Agricola Bacau, in fata imobilului cu nr. 139, am apucat sa vad in fata noastra un caine care tocmai fusese lovit de o masina din fata noastra si care se zbatea cumplit incercand sa se ridice intr-un mod
caraghios. Atata am apucat sa franez si sa trag pe dreapta, l-am urmarit in oglinda retrovizoare si am vazut cum a reusit sa se ridice si se se indrepte pe burta, disperat, cerand parca ajutor, spre doua
adolescente care radeau de miscarile ca de papusa rupta ale catzelushului. Am coborat si am alergat spre el, fetele continuau sa
rada dupa care i-au intors spatele bietului animal. Am strigat spre ele si le-am intrebat daca este catelul lor. Au ridicat din umeri si mi-au spus ca nu. Atunci am vazut ca acel catzelush era un cocker, negru cu gri si avea si fire albe pe bot si piept. Purta o zgarda neagra de piele, veche. Catelushul asa lovit cum era, nu sangera exterior dar am realizat ca avea labutza dreapta fatza rupta din omoplat si suferea cumplit, a intors botul spre noi, cu ochii in lacrimi, cerand tanguit parca ajutorul. De piatra sa fi fost si era imposibil sa pleci si sa-l lasi acolo, in halul acela! Imediat l-am luat impreuna cu sotzul meu, l-am lungit pe bacheta din spate a masinii si ne-am intors in orasul Bacau cautand cu disperare un cabinet veterinar in speranta ca se mai putea face ceva! Era ora 21,oo si localnicii ne-au spus ca nu exista cabinet deschis la ora aceea! Totusi, intr-un sfert de ora, cu ajutorul unor politisti, am ajuns la cabinetul veterinar din spatele Hotelului Dumbrava. Era inchis, dar sotul a sunat cu disperare la soneria casei, in timp ce eu mangaiam in nestire catelul care agoniza. Printre lacrimi am apucat sa vad ca avea in gura sange si dupa ce m-a mai privit o data, cu ochi plansi, sticlosi, si-a dat duhul. Nu-mi venea sa cred
ca murise!
Stapanindu-mi greu plansul, am apucat sa aud cum sotul meu se caznea sa-l determine pe doctor sa vina la masina care era la 1 metru de usa cabinetului! Acel doctor i-a spus ca e inchis, ca daca e catelul nostru, ca se s-a intamplat si dupa minute chinuitoare de asteptarel s-a induplecat sa se apropie de catel. S-a uitat din usa la el, asa cum era intins si cu lacrimi in ochi i-am spus ca e inutil pentru ca a murit! Nici sotului meu nu-i venea sa creada. Cu labuta lui in mana, mangaindu-l in continuare in nestire asa mort cum era, i-am spus ca avea sange in gura. Doctorul a conchis scurt: "leziuni interne" si abia atingandu-l asa, prin aer, a constatat si el ca murise. Sotul l-a intrebat daca are cum sa se ocupe de cadravrul bietului animal. Cu raceala, doctorul ne-a indrumat sa ne intoarcem la iesirea din Bacau si sa ne
ducem la groapa de gunoi a orasului, langa Metro, ca acolo sunt 2 baieti care se ocupa de obicei de cadavrele de animale. Din socul evenimentului nefericit care ne-a intors din drum, am devenit
amandoi si mai socati de reactia glacida a acelui doctor! Sotul meu i-a replicat ca nu se poate asa ceva ca este lipsit de omenie, nici nu mai aveam cuvinte .Doctorul a continuat spunand ca putem atunci sa mergem si sa-l lasam acolo, pe trotuar, unde l-am gasit ca poate il va recunoaste cineva! Eram uluiti de enormitatea cuvintelor acestui doctor! Ne-am uitat unul la altul, apoi la catelul fara suflare de pe bancheta si l-am intrebat cum am putea sa facem asa ceva? Numai ca nu ne-a spus ca n-ar fi trebui sa-l luam de acolo, din strada! Am plecat din fata acelui doctor lipsit de dramul de intelegere fata de atare situatie, suparati, amarati, eu plangand deja in hohote si sotul meu stergandu-si lacrimile de pe obraji, cu acel catelush care a apucat
sa moare pe bancheta masinii noastre, in disperarea noastra ca ar fi putut fi salvat! Nu stim cum acel om care l-a lovit, a avut puterea sa-l lase acolo, agonizand, fara nici o remuscare.... ca ar fi putut fi un om, un copil, fara macar sa se intoarca si sa vada ce a lovit...
Ne-am continut drumul spre Buhusi, in tacere, pe inserat, mergand cu grija cu catzelushul mort pe bancheta din spate a masinii, lumina noptii invaluindu-ne pe neasteptate asa cum aripa mortii il atinsese si pe bietul cocherash. Am intrat in curtea casei batranesti si fara a scoate bagajele din masina am sapat o groapa in pamantul reavan din spatele gradinii si langa gard, la capatul viei, in lacrimi de mila, l-am ingropat amandoi pe bietul ROCKY. I-am spus asa ca avea culori ca de piatra... Nu stiu daca avea stapan, daca fusese pierdut sau alungat, nu stiu nici macar cum il chema, nu avea nici un semn pe curea, parea neingrijit. Acuma el este intr-un loc fara suferinta sau durere, iar somnul lui va fi vegheat de sufletele celorlalti catei care sunt ingropati acolo, in rand cu el, in spatele gradinii... Am scos apoi bagajele din masina si inainte de a incuia usile, am mai mangaiat inca o data, cu dragoste, ca de adio, caldura banchetei...
Am spus aceasta poveste in speranta ca daca cineva il va cauta, sa stie ca ROCKY, asa cum i-am spus, nu mai e. L-am luat din str. Calea Moldovei, in dreptul imobilului nr. 139, pe partea cu Agricola Bacau, si
este ingropat intr-un loc frumos si linistit, in Buhusi. Inca nu pot sa-mi scot din minte privirea lui disperata de ajutor, nepasarea si lipsa de suflet a acelui doctor, neputinta in fata fatalitatii. Somn usor suflet bland, nu te vom uita nicicand...
Nume: constantin
Oras: bucuresti Email:
_______________________________________
administrator
|
|
